duminică, 5 iunie 2016

Lumea secventelor, prima joaca in doi

In jurul varstei de 10-12 luni, copilul descopera secventele: o actiune, urmata de o alta actiune au o coerenta anume, duc la un rezultat specific. E un pas important pentru intelegerea actiunilor complexe.

Pentru detalii referitoare la acest salt in dezvoltarea copilului, va trimit cu drag la cartea Wonder Weeks, care mie mi-a clarificat multe lucruri, in special in ceea ce priveste insotirea salturilor in dezvoltare de perioade dificile, maraite, plangacioase etc"

De obicei, aceasta achizitie este prima data observabila in joc. Asadar luam joaca in serios, caci e treaba importanta.

La Elias, printre primele secvente foarte clar observabile au fost joaca de-a cucu-bau si joaca cu mingea, primele jocuri in doi.



Arunca mingea si rade. Apoi asteapta sa o arunce partenerul de joaca. Dar nu se limiteaza la mingi. Ieri arunca din scaunul lui inalt de la masa o punguta mototolita, tata o ridica de pe jos si i-o arunca inapoi. Teribil de amuzant joc, nu se mai satura de aceasta noua descoperire. Cepele din camara functioneaza si ele foarte bine ca mingi, se pot arunca, se rostogolesc, ba mai au si cate o frunza verde ce poate fi rontaita.


Desi mama il tot piseaza cu lectura, el prefera sa desfaca lucruri, si scoate de 10 ori una dupa alta cercurile colorate de pe tija de sortare. Mama le tot pune la loc, el - tenace - le scoate, cand una cate una, cand - repede - toate odata.

Sertarele, aaaah, sertarele si dulapurile. Ce frumoase sunt ele si pline de obiecte. Trebuie controlate zilnic, scoase toate obiectele si studiate, rontaite toate cartoanele si hartiile.
Urcatul scarilor in patru labe pe mama o cam streseaza, dar pentru el e distractiv, caci acolo sus sunt dragii lui frati pe care trebuie sa ii viziteze de mai multe ori pe zi.

O jucarie excelenta este si pisica noastra neagra, Ash, numai buna de tras si smotocit. Iar pisica nu pare sa aibe nimic impotriva, suporta cu stoicism sa i se traga blanita, coada, urechile.

Nu ne lasa indiferenti nici ghiveciul mare cu ficus, caruia ii framantam pamantul, iar aloe vera va spune Elias ca este foarte gustoasa, dovada fiind frunzele rontaite binisor.

Si v-am mai scrie despre activitatile noastre, dar avem treaba, fugim la joaca!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu